La începutul lunii martie, Adidas, sponsorul tehnic al echipei naționale, a prezentat noile tricouri pe care „tricolorii” le vor îmbrăca în preliminariile pentru Campionatul European din 2016. Odată cu acest eveniment au apărut și primele nemulțumiri. Victor Pițurcă a avut o reacție neașteptată în martie, înainte de amicalul cu Argentina (scor 0-0), spunând că nu îi place echipamentul de prezentare al naționalei, colorat în alb și albastru. Mai mult de atât, selecționerul a refuzat să îmbrace echipamentul cu pricina la conferința de presă și le-a interzis și jucătorilor să facă asta, pe motiv că nu are legătură cu tradiția echipei naționale: „Noi trebuia să ne îmbrăcăm acum în noul echipament de prezentare. După cum vedeți, sunt în echipamentul vechi. Și asta pentru că noul echipament de prezentare este în culorile alb și albastru, n-au nicio legătură cu ale noastre. L-or fi găsit prin nu-știu-ce depozit și ni l-au adus nouă. Nu se poate așa, noul președinte al FRF trebuie să rezolve această problemă”, a declarat atunci Victor Pițurcă, în cadrul conferinței de dinaintea partidei cu Argentina. Reacția reprezentanților Adidas nu a întârziat să apară: „Am fost surprinși de comentariile domnului Victor Pițurcă. Anul trecut am expus Federației Române de Fotbal o serie de variante pentru echipamentele de prezentare, iar ei înșiși au ales designul final„.
Selecționerul României a contestat vehement noile tricouri Adidas și, în semn de protest, pe 5 martie, la conferința de presă de dinaintea partidei cu Argentina, a venit îmbrăcat cu fostul echipament
„Da, tricoul seamănă cu cel al Greciei”
În cadrul conferinței de presă de duminică, prima înainte de stagiul de pregătire din Elveția (29 mai – 5 iunie), Victor Pițurcă a apărut îmbrăcat în tricoul pe care, în urmă cu aproape trei luni, îl contesta vehement: „Da, seamănă cu cel al Greciei”, s-a rezumat selecționerul să spună. Se pare că nemulțumirea referitoare la noul echipament nu a avut ecou la FRF, iar selecționerul a fost nevoit să se conformeze. La fel și jucătorii.
300.000 de euro este suma pe care o încasează anual Federația de la Adidas, în baza contractului semnat în 2009
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER